Dinel Staicu, condamnat la 11 ani cu executare în dosarul Transgaz

Dinel Staicu, condamnat la 11 ani cu executare în dosarul Transgaz
Publicat: 30/12/2013, 19:51
Actualizat: 07/07/2016, 07:56

Fostul patron al Universității Craiova, omul de afaceri Dinel Staicua fost condamnat, luni, la 11 ani de închisoare de Judecătoria Sectorului 2, în dosarul deschis de procurorii anticorupție pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Tribunalul București.

Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Instanța a mai dispus și interdicția ca Staicu să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de șapte ani.

În același dosar a fost condamnat și Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de șapte ani închisoare.

Tot potrivit deciziei luate luni de instanță, fostul director general al SC BDJ SA Craiova, Carmen Ioana Popescu, a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de șapte ani închisoare. În același dosar a fost condamnat cinci ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și pentru asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Și fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaș. El a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Națională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeași infracțiune la cinci ani de închisoare.

Judecătoria Sectorului 2 a dispus, pentru Iulian și Tudorică Siclitaru, pedepse de câte cinci ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Fostul administrator al SC Delta Telecom SA, Adrian Bogza, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au mai dispus ca toți inculpații din dosar să achite Transgaz SA peste 25 de milioane de lei, reprezentând daune materiale.

Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007 în dosarul privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro. Alături de acesta au fost deferiți justiției Aurel Gabriel Coconea – fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, Cornel Teodor Volintiru – fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu și Vlad Rebega – foști directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu – fost director general adjunct al SC Asigurarea Națională Română SA, Adrian Georgel Bogza – fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum și Iulian și Tudorică Siclitaru.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au stabilit că, în perioada august 2000 – iulie 2001, Aurel Coconea ar fi încheiat ilegal 14 convenții de plăți cu cinci societăți cu capital integral de stat, prin care ar fi interpus în circuitul financiar dintre societățile de stat transportatoare, distribuitoare și respectiv beneficiare de gaze naturale, patru firme private controlate de Dinel Staicu. Cele patru firme sunt SC BDJ SA Craiova, SC Padogaz SA București, SC Sironex SA Craiova și SC Dumimpex SM SRL București.

Convențiile de plăți ar fi fost încheiate cu încălcarea OUG 10/1997 și a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999.

Astfel, la solicitarea SNTGN Transgaz SA Mediaș, societățile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor patru firme suma de 132,5 miliarde de lei vechi.

Anchetatorii au stabilit că cele patru firme controlate de Dinel Staicu – reprezentate de Cornel Volintiru, Vlad Rebega, Carmen Ioana Popescu, Tudorică și Iulian Siclitaru – nu ar fi avut activitate comercială, nu ar fi avut relații comerciale cu societățile implicate în încheierea actelor de compensare și nici nu ar fi prezentat credibilitate financiară.

Sumele de bani astfel încasate ar fi fost direcționate către firmele din grupul controlat de omul de afaceri craiovean Dinel Staicu și ar fi ajuns în conturile personale ale acuzaților sau în conturile altor societăți în care aceștia ar fi fost implicați și de unde ar fi fost retrase în numerar.

Pentru negocierea și încheierea convențiilor de plăți, Dinel Staicu ar fi beneficiat și de sprijinul lui Adrian Bogza, care ar fi primit suma de nouă miliarde de lei vechi, achitată în contul SC Delta Telecom SA, cu titlu de comision de intermediere, potrivit DNA.

La 4 aprilie 2011, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).

Omul de afaceri, care își schimbase numele în Dinel Nuțu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanța de executare a pedepsei l-a dat în urmărire națională pe vechiul nume. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri și-a ridicat noua carte de identitate, însă autoritățile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliștilor, au fost solicitate informații de la Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date.

În 7 aprilie 2011, el a fost dat în urmărire internațională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Staicu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în țară și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestație în anulare, iar un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel București, a decis, la 22 februarie 2012, încetarea procesului penal pornit împotriva lui Staicu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia și a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanță s-a pronunțat pe acuzațiile aduse acestuia.

Ulterior, Dinel Staicu, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, fiul acestuia Florin Cergan, și Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost arestați pentru fapte de corupție, respectiv dare și luare de mită.

Judecătoarea este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea de șapte ani de închisoare primită de Dinel Staicu în dosarul BIR și pentru intervenții în alte dosare.

Otilia Ciocan, [email protected]

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice...
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din...